Vizitează Ferma de sub Penteleu

Din categoria: Lectii & ateliere
2 ore
română
Până la 20 persoane
Părinții își pot aduce copiii mai mici de 2 ani.

Vali și Alex  Dincă
Despre gazda ta, Vali și Alex

Noi suntem Vali și Alex, avem doi băieței și am construit acest loc pentru familia noastră în urmă cu câțiva ani. Abia în 2015 am deschis ferma și pentru oaspeți din dorința de a împărtăși și cu ceilalți experiența noastră și valorile traiului natural la munte. Populată cu o mulțime de animale, de la capre, oi, vaci, iepuri până la gâște, rațe și găini, Ferma de sub Penteleu îți oferă bucuria timpului petrecut în natură, printre animale. Copiii adoră să le hrănească, se bucură să le țină în brațe, iar voi, oamenii mari, vă veți aduce aminte de vacanțele petrecute la bunici, în vremuri când totul era un pic mai simplu. Pentru voi am pregătit camere dichisite, multe cărți, filme vechi și viniluri, locuri de joacă, spații de relaxare dar și multe activități interesante. Indiferent de vreme, aici te poți răsfața în fața șemineului, poți degusta vinuri sau poți alege să petreci în camera cu jocuri. Sau poți face drumeții pe meleaguri nealterate de virusul turismului modern. Dacă vrei să te convingi de frumusețea locului, de pâinea caldă din cuptor, de plăcințelele cu brânză, te așteptăm cu drag la Fermă!
Vezi profilul complet


Ce vom face

O vizită la Ferma de sub Penteleu este ca o porție de relaxare pentru cei mari și o lecție pentru cei mici. În perioada în care ferma este deschisă, primim vizite la fermă din partea musafirilor care nu sunt cazați aici. Asta înseamnă că ne puteți vizita pentru masă și pentru un tur al fermei. De asemenea, puteți să vă bucurați de gospodăria noastăr, să vă relaxați pe plaja de la râu, să vă bucurați de locul de joacă, de hamace, aerul curat și susurul apei. Vizita fermei este gratuită însă este nesară achiziționarea de produse de la fermă în valoare de cel puțin 60 de lei sau a meniurilor de prânz (60 lei/persoană și 30 lei/copil cu vârsta până în 12 ani).


Unde o să fie

Ferma de sub Penteleu se află la poalele Munților Buzău, pe drumul spre Vârful Penteleu, pe malul râului Bâsca Mare, în județul Buzău. Deși cei mai mulți dintre oaspeții noștri preferă să își petreacă vacanța în fermă și pe malul râului, există foarte multe locuri frumoase și în împrejurimi ce merită vizitate. Dacă ești iubitor de munte, poți porni într-o drumeție spre vârful Penteleu, tot ce îți trebuie este o pereche de încălțări comod.


Ce pot să ofer
Masa de prânz sau cină

Meniul poate depinde de sezon și de recolta Fermei.

Ocazional

înălțat zmeu, drumeții montane, scăldat la râu, pescuit, foc de tabără

Îngrijim animalele fermei

muls, hrănit animale, țesălat animale, adunat ouăle, curățenie în grajduri

Grădinărit

cosit, întreținut grădina, cules legume, fructe, fructe de pădure, plante medicinale, curățenie poieni


Cine poate participa

Pot participa oaspeții cu vârsta peste 2 ani.

Participarea oaspeților sub 18 ani

Dacă aduci un oaspete care are sub 18 ani, este responsabilitatea ta să te asiguri că activitățile în care participă sunt adecvate vârstei.

Include alcool

Vor fi serviți cu băuturi alcoolice doar oaspeții care au vârsta legală pentru a consuma alcool și care dețin un buletin de identitate valabil.


Cerințe pentru oaspeți

Ferma de sub Penteleu este o fermă de capre așa că avem foarte multe alimente bazate pe lapte ori brânză - nerecomandat persoanelor cu intoleranță la lactate.


Sfaturi de la gazdă

Vă rugăm să rețineți faptul că nu avem posibilitatea de a face încasări cu cardul la fermă. De asemenea, e important să știți că la Fermă nu veți avea semnal pentru telefonul mobil și nici acces la Internet. Pentru urgențe, puteți folosi telefonul nostru fix. Vă rugăm să consultați și regulile casei aici: http://fermapenteleu.ro/regulile-casei/

Selectează data & ora

Ai ajuns tarziu!
Nu mai sunt locuri libere pentru această experiență.
Distribuie prietenilor tăi!

Ești interesat?
Vezi disponibilitatea pentru această activitate.
Distribuie prietenilor tăi!